Întreținerea articolelor din piele naturală

Întrucât produsele din piele naturală au o valoare estetică foarte mare, iar durabilitatea acestui material este îndelungată, este bine să deținem câteva informații de bază în vederea întreținerii acestora.

Scopul întreținerii articolelor din piele este păstrarea caracteristicilor acestora în timpul utilizării, pe o durată cât mai lungă de timp. Se iau în considerare întreținerea suprafeței și întreținerea de fond. Cea dintâi, se referă la articolele din piele care vor fi întreținute în mod obișnuit cu creme și emulsi de ceară, având ca scop atât înfrumusețarea cât și protecția împotriva murdăriei. Cea de-a doua, se realizată cu uleiuri și grăsimi speciale, asigurând moliciunea pielii și creșterea nivelului de impermeabilitate al acesteia.

Pentru întreținerea obiectelor din piele velur, spalt velur, și a nabucului nu se utilizează produse pe bază de grăsimi sau ceară, deoarece acestea ar deteriora suprafața pielii. Aceste tipuri de piei sunt curățate prin periaj sau printr-o ușoară șlefuire cu hârtie abrazivă, eliminând murdăria sau zonele pătate iar apoi, este recomandată folosirea spray-urilor de impregnare (sunt bune și cele pe care le găsim în supermarket).

Produsele din piele Nappa trebuie curățate cu detergenți slabi (șampon de păr sau săpun lichid), cu un burete și putină apă, evitându-se înmuierea completă a pielii. După uscarea la temperatura camerei, pielea trebuie unsă cu o cremă de hidratare (este bună și cea clasică de mâini) și lustruită cu un prosop din bumbac curat.

În cazul în care, nu obținem rezultate satisfăcătoare cu măsurile de întreținere luate, soluția este o curățătorie specializată. Acolo va fi curățată profesional și poate va primi și un puseu de culoare, ceea ce îți va permite să te bucuri în continuare de produsul tău.

Nu folosiţi pe produsele din piele sau în apropierea acestora spray, acetonă, acid, uleiuri, benzen, insecticid, etc. Feriţi produsul de obiecte care pot provoca zgârieturi, arsuri, perforări sau orice acţiune fizică ce ar putea să-l deterioreze.

Dacă nu se folosesc o perioadă lungă de timp, produsele se vor păstra în cutiile originale, ferite de praf, razele soarelui sau alte surse de căldură. Nu este recomandată depozitarea produselor în spaţii înghesuite, cu alte obiecte deasupra lor, o greutate mare care va apăsa timp îndelungat pe suprafaţa unui articol din piele îl va uza, chiar dacă acesta stă depozitat şi nu este purtat.

Dacă ai grijă de articolele tale din piele, acestea pe lângă că îți vor fi utile o perioadă lungă de timp, îți vor completa ținuta vestimentară la modul superlativ.

Îngrijirea produsului